Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ISU regina Maria_001

Tastând numărul 112 de pe orice telefon, putem anunţa o situaţie de urgenţă şi în cel mai scurt timp vom beneficia de asistenţă. Din păcate, de foarte multe ori operatorii de la dispeceratul serviciului 112 sunt „victime” ale unor glume „nesărate”, venite din partea mai multor persoane iresponsabile. Cei care fac asemenea acte nu gândesc deloc la răul ce-l pot provoca, pentru că odată apelat numărul 112 sunt puse în mişcare toate forţele de intervenţie, iar în timp ce ambulanţele, sau pompierii, ori poliţia se deplasează să rezolve cazul solicitat printr-un apel fals, altcineva poate îşi pierde viaţa până să ajungă la el salvatorii. De aceea, este foarte important să utilizăm cu maxim de responsabilitate numărul de urgenţă 112 şi să nu ne jucăm apelându-l, deoarece prin acest joc „nevinovat” putem face mult rău.
 
Importanţa 112, învăţată de elevii dorohoieni

Pentru a învăţa despre importanţa apelului de urgenţă 112, dar şi despre riscurile apelării lui „în joacă”, elevii dorohoieni au avut posibilitatea de a viziona filme educative cu numărul de urgenta112 dar si cu reguli de comportare atunci când se produc catastrofe si calamitaţi care pun in pericol viata. Vizita inspectorilor de la ISU Botosani s-a desfăşurat vineri, 10 februarie, in prezenta a peste 400 de elevi si cadre didactice, care au avut posibilitatea de a acumula deprinderi si informaţii despre modul de comportare a fiecăruia dintre ei atunci când sunt in prezenta unei urgenţe.  

Cei care deservesc Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă spun că foarte multe dintre apelurile cetăţenilor sunt glume proaste, cele mai numeroase fiind făcute de copii. Tocmai din acest motiv, elevii au avut şansa de a de a învăţa ce importanţă vitală are apelul de urgenţă.
        
„Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112  trebuie folosit atunci când este necesară intervenţia echipelor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană.” a declarat  lt. colonel Radu Ţipişcă, inspecţia de prevenire a ISU Botoşani.  

După această experienţă elevii au înţeles că nu este bine să facă glume proaste şi că numărul 112 trebuie apelat numai în cazuri de urgenţă, când au nevoie de asistenţă medicală, de pompieri sau de ambulanţă. (DorohoiNews.ro)

 











Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ISU regina Maria_001ISU regina Maria_002ISU regina Maria_003ISU regina Maria_004ISU regina Maria_005ISU regina Maria_006ISU regina Maria_007ISU regina Maria_008ISU regina Maria_009ISU regina Maria_010ISU regina Maria_011ISU regina Maria_013ISU regina Maria_014ISU regina Maria_015ISU regina Maria_016ISU regina Maria_018ISU regina Maria_020ISU regina Maria_022ISU regina Maria_024ISU regina Maria_025
DorohoiNews.ro, 13-02-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

13.02.2012 la 07:52

felicitari pentru prezentarea importantei numarului de urgenta 112 .

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro